Ela’s Blog

“Amândouă personajele erau preocupate de momentul prezentului, de trăirile fugitive, fără să se întrebe de ce sau în ce fel, fără aspirații grandioase. Scopurile lor erau inexistente și în continua formare în funcție de oportunitățile ce apăreau pe parcurs. Seara se anunța normală și banală când ea, mă trase de mână și îmi spuse să dansăm din plictiseală. Pe acorduri de Vama Veche ne-am început ritualul unui dans ce numai noi îl înțelegeam deși găsit fascinant și amuzant de către privitori. Mă simțeam ca un indian ce își cheamă spiritul demult pierdut prin mișcări involuntare și neconcordante cu linia melodică. Pluteam amândouă râzând zgomotos și mințindu-ne fără cuvinte că seara asta e deosebită. Un potențial iubit trecător își făcu apariția și mi-o fură ademenind-o cu mirosul unei tării. M-am așezat la masă și mi-am mulțumit încă o dată că fac parte din grupul acela, revoltător pentru societate, care nu se poticnea de realitate sau de cerințele generale. O priveam cum zambește și își amețește interlocutorul cu vorbe mari dar niciodată frumoase…..” (ela vasilescu)

A venit toamna târziu aici, pe Marte…e blândă si alintată în viziuni colorate…în fiecare dimineaţă te trezeşte cu un fior rece ca mai târziu să facă pact cu soarele să te îndemne la dezmăţ…frunzele se joacă în culori, măslinii îşi aşteaptă cuminţi culegătorii iar aricii aleargă bezmetic spre culcuş…a venit toamna târziu aici, pe Marte…

Te alimentezi cu simțuri nesimțite de alții…sunt singure și ele ca și tine și au chef de șuetă…vin și se așează frumos cerșind un strop de cofeină și un ultim gând de împăcare cu tine…tu, te ascunzi in responsabilități inventate de umanitate și nu întorci privirea către singurătatea ta neînsemnată….te adaptezi unui șir indian perfect, format de ei, oprindu-te la fiecare semafor…îți explodează timpanele și vezi cum aleargă jucăușe în jurul tău…zâmbești în fața imposibilității de a le urma și continui în imbecilitate…ele îți transformă suflul în praf de ranchiună și te ucid…mort și singur îți alinți furia și alergi în singurătate…ele te așteaptă la șuetă, râzând și întinzându-ți un strop de cofeină….

Cât de bine te cunoști ca să te pot cunoaște și eu mai apoi?… ce standarde mărețe trebuie respectate ca să nu te confund cu altcineva?…  ți-a spus vreodată cel din oglindă că te urăște și că ar vrea să te schimbe?… unde mă cauți ca să nu mă găsești niciodată?… de ce nu îmi respecți singurătatea ca să nu te pot condamna de lipsa ei?… ai putea să fi tu sau  poate nici tu nu știi exact cine ești?… și totuși….

Avea ochii negrii, îngălbeniți de resturile lacrimilor neșterse…te privea în adâncul goliciunii tale și încerca să îți arate că ești ipocrit…pielea lui, arsă de soare şi deshidratată, o mângâia pe a ta într-o încercare firavă de a te face să simți… el, mut pentru tine, jinduia doar la a-l fi cunoscut…tu, îți celebrezi culmea ipocriziei și bei cu poftă în fața lui  transformându-l într-o formă invizibilă și tacită….își întoarce privirea și simțindu-ţi slăbiciunile speră să nu te mai audă… lamentările tale devin cuțite ce-i  sfâșie carnea și încearcă cu ultimele puteri să iți ceară ajutor… dar tu îi străpungi ființa nesocotindu-i durerile și împingându-le pe ale tale mai presus… ca un animal “se-aruncă” asupra-ţi și te mușcă…  nedumerit și ingrat, îl privești și îi reproșezi recunoștința ce ar trebui să ți-o poarte, iar el, un biet bolnav de tine închide ochii să te uite și pleacă încercând să vadă prima voastră amintire…

(Eu te ascult cum îmi vorbești și îți vindec răutățile… tu mă privești și îmi vorbești sperând să nu  îmi vină rândul…..)

Când îţi e greu te aşezi frumos pe gânduri şi cauţi cu disperare să te agăţi de ceva sau cineva…când te-ai prins bine, nu vrei să mai dai drumul şi ai senzaţia că nimic nu te mai poate atinge…nu te gândeşti o secundă că ai putea singur sau că ai capacitatea de a te ajuta…chiar şi soluţiile pe care le găseşti depind de altceva sau altcineva…aşa că niciodată nu eşti singur cu tine sau pentru tine…dar, există lucruri care te ademenesc într-atât încât sacrificiul de a fi nevoiaş pare mic şi fără însemnătate…şi da, vorbesc despre tine care te uiţi nedumerit în monitor, despre mine care mă laud cu o independenţă de invidiat, despre ceea ce numim societate, deşi impusă nu dorită, despre prietenii tăi care abia te aşteaptă să îi faci să se simtă mai presus decât tine pentru că au pus un umăr la bătaie vreodată, despre prietenii prietenilor tăi care se uită în scârba cum  se laudă că te-au ajutat ştiind că şi umărul lor e deja tocit de capete înclinate…şi ajung din nou la tine care poate trebuia să ajungi psiholog pentru câte porcării ai ascultat şi câte iţe ai desurcat…şi atunci?…independenţa e aproape inexistentă, liberul arbitru e influenţabil şi tu rămâi un prost ce învârte roţile unui joc diabolic al dependenţei…aşa că rupe o bucăţică din cerc….lasă-i frate să mai şi sufere, că poate nu există Rai şi te chinui degeaba ajutând pe alţii pe pământ…(azi…o zi imposibil de digerat)

Acum 3 ani mă trezeam şi ştiam că din acea dimineaţa  îmi fericesc viitorul..mă îmbrăcam agale,  cu zâmbetul până la urechi şi trăgeam cu coada ochiului la el potrivindu-şi sacoul…zuza noastră, actriţă cu renume (dacă nu aţi auzit de ea înseamnă că nu urmăriţi canalele de tv care trebuie), stătea in uşa cămării mici şi se amuza copios în timp ce ne punea verighetele pe degete…0 oră mai târziu un ofiţer al stării civile (ca să nu îi spunem funcţionar public fără chef) ne auzea spunând un “Da” raspicat şi ne “îmbrâncea” să facem loc următorilor…a urmat o masă relaxantă în 8 si un chef pe cinste seara înconjuraţi doar de prieteni ce nu s-au  dat în lături să se “dezlănţuiască”…din fericire pentru ei am pierdut dovezile dar poate până vom ajunge în baston le găsim…La multi ani, nouă!!!!!!!! La mulţi ani şi steluţei care îmi poartă numele de atunci şi care şade frumos pe undeva pe lângă Carul Mare (coordonatele exacte doar pentru doritori zeloşi:D)…mulţumiri eterne lui ufo pentru pozele făcute în condiţii chinuitoare….

(more…)

După o pauză de tăcere destul de lungă  revin cu câteva gânduri din mini concediul petrecut în a noastră Românica…după 7 luni de înstrăinare (acum sunt deja 10) m-am întors acasă aşteptându-mă ca tot dorul strâns in mine să explodeze şi să dea frâu liber bucuriei de a fi acasă… în mare parte aşa s-a şi întâmplat deşi a fost loc destul şi pentru dezamăgiri…printre altele întâmplate, am rezervat un strop de  timp sa pun mâna pe aparat şi să onorez o şedinţă foto….modelul a fost cuminţel, foarte deschis atât la propuneri cât şi la vorbă )…

(more…)

Durerea e seacă şi uneori aspră…durerea de nimic doare cel mai tare…zilele în care doare se agaţă de un cântec ce pare în momentul ăla să le definească…seacă e şi pulberea viselor răvăşite de realitate…vezi cum lăuntrul îţi plânge şi înghiţi în sec…

I just want you to know who I am…

Dacă anul trecut începeam revolta împotriva omenirii şi m-am închis într-o carapace pentru o zi, anul ăsta pot prezenta o  retrospectivă mai bună asupra celui ce a trecut…a început urât dar pe măsura ce “am îmbătrânit” s-a îndurat de mine şi mi-a adus minuni,plimbări pe meleaguri ce se vor cunoscute, monotonii plăcute, un cârlig de iubit şi împliniri colorate… ieri s-a terminat în aşa fel încat să spun că 27 mi-a adus noroc şi să îl pot tânji peste ani în baston în faţa a cine stie ce porţi …La mulţi ani mie!!!!!!!!!!!