Ela’s Blog

Aseara am fost la Balul Bobocilor de la Facultatea de Medicina Veterinara care s-a tinut in club Kristal…sa nu va imaginti ca sunt fan inrait al cluburilor, dimpotriva chiar nu ma potriveam peisajului, dar canta Vama…asta e, de dragul muzicii adevarate mai suporti si fitele de club…a cantat si Cream, pe care fie vorba intre noi am intimidat-o putin (bineinteles nu prin hainele super de firma sau machiajul ultra strident, dar asta e alta poveste)…si uite asa de la ora 20.00 pana la 23.30  cand si-a facut aparitia trupa, a trebuit sa suportam “harfe” de club si “vedete” comerciale…ca de obicei Chirila a ridicat in picioare publicul si a sfidat legile corzilor vocale…am fost surprinsa placut sa vad cum cei mai fitosi dintre noi se sensibilizeaza si topaie incercand sa intre in spiritul Vama…ma intreb oare ei ar sta de 1 mai in corturi in statiunea rezervata noua celor mai “ciudati”?…oare ei ar sta sa gandeasca marea si sa respire fericirea betiei innotand goi in valurile spumoase?…poate ca da…sau poate ca sunt eu prea optimista si gandesc ca pana si ei stiu sa guste fericirile perverse ale vietii…dar cred ca problemele lor sunt mult prea mari pentru asa ceva…fericirea se cumpara in magazine de lux si se gusta in mancaruri rafinate, fericirea se simte in paturi murdare de vulgar si se spala in jacuzzi…noi o respiram prin pielea iubitului care ne-a sarutat ceafa dimineata si o adulmecam printre valuri ametite de alcool si nisip…facand abstractie de decor orice intalnire cu Vama este o teleportare pe plaja din Vama Veche…

Cateodata stau si ma gandesc cat de mult imi lipseste copilaria…jocurile care imi umpleau ziua sau misterele imaginare care ma ademeneau pe mine si pe tovarasii mei de joaca sa le deslusim…acum privesc cu tristete in jurul meu si observ cum tehnologia excesiva ne distruge viata, ne pacaleste romantismul si nu ne lasa sa ne traim jocurile dragostei care ar fi trebuit sa ni le inlocuiasca pe cele din copilarie…calculatorul a devenit indispensabil si ne induce sentimentul de plictis daca nu il folosim…e ingrozitor sa nu te bucuri de adevaratele provocari ale vietii si sa te ingropi fie in jocuri online, fie in pagini total inutile de internet…cum ar fi sa nu mai auzim cum tresalta marea la fiecare provocare a vantului, sau cum rasare primul ghiocel de sub covorasul de zapada…oare primul sarut, prima emotie, prima bucurie,prima dragoste, prima aventura am trait-o in fata calculatorului? Acest blog este o incercare de a ne aduce aminte ce inseamna cu adevarat fericirea…

Trecut-a cam mult de cand nu am mai scris nimic…revin, dar nu in forta…zilele astea am gandit la nedreptatea cea mai mare pe care ne-o face viata si pe care cu siguranta ati observat-o toti…nu am inteles niciodata de ce trebuie sa muncesc o viata intreaga (pe care practic o irosesc) ca sa am (in cele mai fericite cazuri) bani si tot ce imi trebuie la o varsta prea inaintata, cand deja nu mai am nici tragere de inima si poate nici sanatate sa fac tot ceea ce imi doresc…si ma gandesc…lista de dorinte a fiecaruia este foarte lunga dar daca limitam, fiecare dintre noi are maxim trei vise foarte importante…sa zicem ca vreau sa fac alpinism…muncesc o viata si ajung la varsta la care imi permit sa fac asta…poi cum as arata baba la 60 de ani care isi taraste echipamentul si mai are si curaj sa escaladeze o stanca?…ce este de facut…numic din pacate…decat sa asteptam, sa se inventeze o facilitate si pentru noi cei care ne numim viitorul celorlalti…ironic…un viitor fara posibilitati si fara promisiuni de bine…bineinteles ca mai exista si “destepti” care trag pe spatele altora sau unii care pleaca din tara…dar probabil platesc pretul dublu in lacrimi si mustrari de constiinta, vinovatie cu care isi descarca puterea de a visa…eu una visez…visez mult si probabil asta imi curata constiinta si suferintele…va doresc vise pline de verde…