Şi iată că vine iarăşi Paştele…suntem din nou bombardaţi cu iepuraşi fictivi care ne dau cadou ouă roşii…şi ca în fiecare an mă cuprinde un sentiment de indiferenţă faţă de sărbători…farmecul s-a pierdut de mult…începe frenezia cumpărăturilor şi a cadourilor…în Bucureşti se simte tensiunea…pe stradă, în autobuz, în magazinele din cartiere pluteşte o linişte de dinaintea furtunii…agitaţia e stăpânită cu greu şi parcă toţi sunt la linia de start cu muşchii încordaţi la maxim aşteptând sunetul eliberator…cu toate că de câţiva ani sărbătorile nu mai reprezintă aproape nimic pentru mine am remarcat printre cunoscuţi şi apropiaţi câţiva care m-au încântat cu bucuria ce le-o oferă apropierea sărbătorilor…bucuria pe care numai copii o au în ochii sau părinţi care nu au uitat să se uite în ochii lor dintre rafturile supermarketurilor…contrar tradiţiei pe care o formasem de ceva timp anul acesta nu mă mai închid în casă şi nici nu mai închid telefoanele…anul acesta voi fugi şi mă voi ascunde împreună cu alţi câţiva cutezători…vă urez să paşteţi fericiţi şi să ne revedem cu dor de veselie…
Stau uneori şi mă întreb chestia asta…este stupidă întrebarea având în vedere că ar putea fi cel puţin 1 milion de motive pentru care avem nevoie de oameni…ca să nu fim singuri, ca să nu ne bucurăm singuri, ca să avem de ce să ne bucurăm, ca să avem pe cine să dăm vina, ca să nu înnebunim prea devreme…şi totuşi, de ce?…deşi există motivul pentru care avem nevoie totodată fugim de oameni, îi urâm mai tare decât îi iubim, îi alungăm de mai multe ori decât îi invităm, îi huiduim de mai multe ori decât îi aplaudăm, îi îngropăm simţind o uşurare mult mai mare decât atunci când îi naştem sau pur şi simplu îi “comentăm” dacă sunt diferiţi…există oameni în jurul meu care mă acuză de prea mult raţionament şi visare şi care mă sfătuiesc să iau totul ca atare…vin şi îi întreb: ei de ce stau în jurul meu?…au nevoie de mine?…probabil că motivul pentru care încă gândesc “profund şi copilăresc”, după cum sunt acuzată, este pentru că mi-am asumat condiţia de om care a fost sortit să moară încă de când s-a născut…şi dacă tot va fi să mor măcar să înţeleg de ce mi-a fost dat să trăiesc acum şi ce pot acumula din experienţa vieţii…cam complicat pentru voi cei care mă acuzaţi, nu?…şi ca să revin la întrebarea mea din titlu, răspunsul meu pe ziua de azi este pentru că suntem la fel ca şi ei…poate că mâine îmi schimb părerea, sau poate că mâine am să vă iert că nu gândiţi şi vă voi compătimii…să aveţi o seară negândită şi sobră….
ela 