S-a dus un anisor…parca ieri ne pregateam sa ne ducem la ofiterul starii civile sa ne proclame casatoriti…ce s-a intamplat in anul asta?…offf atat de multe incat mi-ar trebui mie chef de scris si voua chef de citit, asa ca o lasam pe alta data…pe scurt am evoluat de la mult la mai mult la mai mult, de la mare la mai mare, de la exercusii la adevarate calatorii…iar noi?…asteptam sa descoperim metoda de ucidere a timpului…sau macar sa reusim sa il oprim cateva zeci de ani…pana atunci sarbatorim impreuna anii ce se scurg, ca sa nu ne doara prea tare trecerea lor…
P.S. anisorul a trecut pe 26.07, doar ca posesoarea acestui blog este mai inceata in privinta anunturilor…
A fost odată ca niciodată un pitic…şi piticul ăsta trăia în scorbura unui copac fermecat…cu mult timp în urmă copacul îi dăruise piticului o carte magică care îi îndeplinea toate dorinţele…piticul era tare încântat şi multă vreme şi-a bucurat prietenii şi sufletul cu ajutorul cărţii…dar într-o bună zi vecinul lui arici a venit să îl roage să îi împrumute cartea…piticul care era tare bun la suflet a acceptat şi ariciul a luat cartea şi s-a făcut nevăzut…a trecut o zi, au trecut două şi ariciul nu mai venea să îi înapoieze piticului cartea magică…după nouă zile piticul se duse până la vizuina ariciului…bătu la uşă şi frumoasa soţie a ariciului îi răspunse şi îl întrebă cu ce îl poate ajuta…piticul îi spuse problema lui iar aceasta îi răspunse cu lacrimi în ochi că ariciul a dispărut, dar a lăsat cartea piticului în urmă…piticul fericit îşi recuperă cartea dar odată ajuns acasă descoperi că aceasta îşi pierduse strălucirea…a încercat în fel şi chip să îi redea frumuseţea dar fără folos…
Fericirea nu se împrumută, fericirea se oglindeşte în trecut şi se ascunde în prezent…în cazul în care vă întrebaţi dacă piticul a mai avut parte de minunile cărţii lui, nu ştiu să vă răspund…ar trebui să îl căutaţi şi să îl întrebaţi…ceea ce ştiu sigur este că în fiecare dimineaţă piticul îşi lustruieşte cartea în soare cu speranţă…
Mi s-a spus să mai scriu şi eu ceva vesel pe blog…când am primit această cerere am realizat cu tristeţe că nu mi s-a mai întâmplat nimic vesel în ultimul timp…dar, chiar şi în condiţiile astea am să încerc…am făcut o excursie în weekend…nu ştiu dacă a fost veselă dar relaxantă în mod sigur…ne-am cărat în spate doi prieteni şi masina şi am ajuns într-o zonă de munte…şi dacă stau să mă gândesc bine s-au întâmplat şi lucruri amuzante…m-am bâlbâit toată ziua…am inventat cuvinte noi în limba română şi am pierdut sensul unora deja existente…nu am descoperit nici până acum motivul intimidării mele dar sunt convinsă că a existat unul…sau poate că e doar o scuză pentru a nu îmi accepta normalitatea…cred că amuzant ar fi şi copilul de 4 ani care de câte ori trece prin faţa balconului meu şi îmi vede motanul începe să urle să îl audă tot cartierul “Pisaaaaa, pisaaaaaa!”….apoi mai e maşina de îngheţată care îşi face apariţia în fiecare joi dimineaţă şi cântă o melodie ce te întoarce în vremurile copilăriei…uneori e şi prietenul nostru mofturos care nu întelege problemele existenţiale ale femeilor…alteori e motanul meu care nu se satură să maltrateze muştele care îndrăznesc să ne calce pragul…poate că totuşi nu mi-am pierdut veselia…poate că doar am uitat de ea…cu dedicaţie specială pentru prietenul mofturos….
ela 