Astăzi am explorat împrejurimile Bucurestiului…cu doi fotografi în spate şi cu echipamentul adecvat am mers să facem o şedinţă foto la o mânăstire părăsită…ignorând groapa de gunoi din apropiere şi ciorile care survolau zona şi care păreau desprinse din filmul lui Hitchcock, mânăstirea Chiaşna s-a dovedit a fi un loc propice pentru profesionistul nostru şi învăţăcelul lui…ca la orice şedinţă foto care se respectă, întâmplările haioase s-au ţinut lanţ…fie că vorbim despre drumul înămolit şi sinistru până la ea, fie că vorbim despre “tractoriştii” care trecând pe lângă noi au început să scandeze “frumos”…am întâlnit şi câţiva alpiniştii care încercau să escaladeze ruinele şi care nu au părut deloc intimidaţi de prezenţa noastră…aşa că după ce şi-au aşezat aparatura şi accesoriile, cei doi au început să maltrateze modelul ales prin lentila obiectivelor…modelul folosit, deşi traumatizat de pocănitul interminabil al declanşatoarelor şi de poziţiile artistice chinuitoare, a fost mulţumit într-un final cu o cafea…aşa că pe ziua de azi mi-am meritat cafeaua băută…acum să vedem ce a ieşit…sperăm că procesarea rezultatului nu va dura “ani” şi voi putea să vă arăt şi vouă…
Ei bine, da…s-au produs cateva schimbari de “look”…casuta mea de ganduri publice si-a schimbat hainutele…alte schimbari?…vom vedea in zilele ce vor urma…poate ca vor influenta frecventa cu care proprietara isi va face simtita prezenta prin scrisuri…
A mai trecut un weekend…de maine ne intoarcem toti la realitate…asta ma duce cu gandul la oamenii din metrou…oamenii din metrou au un talent aparte…din momentul in care usile se deschid si pasesc pe culoarul aparent interminabil, isi gasesc cuminti un loc si devin inexpresivi…sunt ca niste roboti programati sa nu exprime nimic…oamenii din trafic sunt mai activi in expresii faciale sau verbale…ei au fost programati sa exprime frustrare tot timpul care il petrec in fata semafoarelor ce par sa arate numai culoarea rosie…poate ca am putea sa vorbim si despre oamenii din autobuze…ei sunt mai speciali…acest tip de roboti umani au diferite comenzi programate asa ca nu se incadreaza la o categorie speciala…ei pot fi frustrati, calmi, ganditori, inexpresivi, fericiti, frustrati…incerc din rasputeri sa ma incadrez intr-o categorie si nu reusesc…cert este ca vederea roboteilor saptamanii este probabil unul dintre cele mai introspective momente ale zile…vederea lor te indeamna sa te intrebi: tu cine esti? cum esti perceput? oare faci parte dintr-o categorie speciala a unui umanoid ce nu are la ce sa se gandeasca altceva?…
ela 