Boala călătorului permanent…. March 3, 2011
După ce ani de zile i-am blamat pe cei din jurul meu pentru pasiunile sau viciile lor costisitoare, astăzi am realizat că nu sunt cu nimic mai prejos…trebuie să recunosc ca am boala călătorului permanent şi într-adevar boala mea costă scump…nimic nu mă atinge mai mult decât intimitatea pe care o oferă maşina în drum spre ceva…destinaţiile sunt de cele mai multe ori mai puţin importante decât drumul în sine, iar planificarea lor este de cele mai multe ori interzisă şi aproape inexistentă…planificările nu sunt aventuri ci vizite, neîncadrându-se în boală…chinezismul călătoriilor mele (venit, vazut, pozat, plecat) îl depăşeşte adesea chiar şi pe cel al chinezilor…fiecare loc care m-a găzduit pentru cel mult câteva ore a simţit filele unor pagini de carte întoarse anevoie sau scrijelitul pixului pe un caiet veşnic ponosit în tentativa de a descrie ceea ce vede…în fiecare loc a apărut dorinţa de a avea un refugiu acolo, deşi aproape niciodată nu le-am revăzut…fiecare drum mi-a dăruit amintiri şi discuţii aprigi despre istorie sau introspecţii hazardate…ca orice boală dureroasă şi chinuitoare, deşi netransmisibilă, poartă un blestem amar…acasă niciodată nu va fi acasă…locurile cucerite se vor transpune în imaginii ale minţii pe care cu greu le mai scoţi iar locul tău niciodată nu va fi acelaşi … mereu va exista un loc de care mă voi îndrăgosti, în care mă voi întoarce sau în care mă voi stabili temporar dar care va fi înlocuit în cele din urmă…şi oare după ce voi fi cucerit lumea mă voi opri?
ela 