Ela’s Blog

“Amândouă personajele erau preocupate de momentul prezentului, de trăirile fugitive, fără să se întrebe de ce sau în ce fel, fără aspirații grandioase. Scopurile lor erau inexistente și în continua formare în funcție de oportunitățile ce apăreau pe parcurs. Seara se anunța normală și banală când ea, mă trase de mână și îmi spuse să dansăm din plictiseală. Pe acorduri de Vama Veche ne-am început ritualul unui dans ce numai noi îl înțelegeam deși găsit fascinant și amuzant de către privitori. Mă simțeam ca un indian ce își cheamă spiritul demult pierdut prin mișcări involuntare și neconcordante cu linia melodică. Pluteam amândouă râzând zgomotos și mințindu-ne fără cuvinte că seara asta e deosebită. Un potențial iubit trecător își făcu apariția și mi-o fură ademenind-o cu mirosul unei tării. M-am așezat la masă și mi-am mulțumit încă o dată că fac parte din grupul acela, revoltător pentru societate, care nu se poticnea de realitate sau de cerințele generale. O priveam cum zambește și își amețește interlocutorul cu vorbe mari dar niciodată frumoase…..” (ela vasilescu)