Ipocritul… August 30, 2011
Avea ochii negrii, îngălbeniți de resturile lacrimilor neșterse…te privea în adâncul goliciunii tale și încerca să îți arate că ești ipocrit…pielea lui, arsă de soare şi deshidratată, o mângâia pe a ta într-o încercare firavă de a te face să simți… el, mut pentru tine, jinduia doar la a-l fi cunoscut…tu, îți celebrezi culmea ipocriziei și bei cu poftă în fața lui transformându-l într-o formă invizibilă și tacită….își întoarce privirea și simțindu-ţi slăbiciunile speră să nu te mai audă… lamentările tale devin cuțite ce-i sfâșie carnea și încearcă cu ultimele puteri să iți ceară ajutor… dar tu îi străpungi ființa nesocotindu-i durerile și împingându-le pe ale tale mai presus… ca un animal “se-aruncă” asupra-ţi și te mușcă… nedumerit și ingrat, îl privești și îi reproșezi recunoștința ce ar trebui să ți-o poarte, iar el, un biet bolnav de tine închide ochii să te uite și pleacă încercând să vadă prima voastră amintire…
(Eu te ascult cum îmi vorbești și îți vindec răutățile… tu mă privești și îmi vorbești sperând să nu îmi vină rândul…..)
ela 