Caut Craciunul… (concurs cu premii) December 4, 2007
A disparut Craciunul meu…Va mai aduceti aminte ce insemna Craciunul inainte?…Bradul, jucariile, luminile, caldura casei si a familiei, bucuria pe care o aduce Mos Craciun indiferent cat de bogat sau de sarac…acum nu mai exista…peste tot pe unde merg Craciunul s-a impartit in diferite categorii una mai “frumoasa” decat alta…una ar fi categoria oamenilor fericiti ca intra in concediu si stau cu burta in sus la televizor mestecand la semipreparate (mai nou am descoperit ca in comert se gaseste si carne la oala si sarmalute gata facute) si gustand, mai nou Panettone (cozonac italienesc) uitand de gustul bun si dulce al cozonacului proaspat scos din cuptor de bunica sau mama cu care personal nu cred ca se compara nimic…a doua ar fi categoria oamenilor de mijloc pentru care sarbatorile sunt prilej de vaiete si plansete: “Vai, iar nu stiu cum sa ma impart in datorii, toate sunt scumpe si copiii astia nu au de nici unele!”… la aceasta categorie Mos Craciun nu exista si daca este, se sacrifica si scoate ochii copiilor pentru cadourile primite…apoi mai sunt si cei care nu au decat de castigat de pe urma Craciunului, ca de ce nu marketingul are nevoie de sarbatori pentru a isi hrani angajatii…si peste tot il vedem pe Mos Craciun intr-o haina frumoasa rosie cu o Coca Cola in mana (cu toate ca Mos Craciun la origine avea o haina albastra dar da mai bine rosu) sau il vedem catarat pe magazinele de la Vodafone…sa nu ii uitam pe adolescenti….ce bine vin sarbatorile, e vacanta fara absente si pot sa bea si sa se distreze in voie…cam asa arata imaginea actuala a Craciunului…si lista poate continua…mie personal mi-e scarba…Craciunul copilariei mele a plecat in aceiasi viteza cu care este prostita lumea din jurul meu (ca deh traim in epoca vitezei)…imi pare rau ca multi dintre copii de azi nu vor simti vreodata dragostea, mirosurile si bucuria unui Craciun adevarat…
P.S. Lansez o provocare pentru cei care citesc acest blog…lasati-mi comentariu in care sa imi spuneti o poveste de Craciun…cele mai tari trei povesti vor castiga cate un premiu de la mine sau daca vreti sa fiu mai formala de la Mos Craciun…comentariul trebuie sa releve chiar realitatea, un Craciun pe care l-ati trait…ultima zi de inscriere va fi pe 19 ca sa pot sa trimit cadoul pentru cei care nu sunt din Bucuresti…ca sa nu va roada curiozitatea Locul III castiga un cadou in valoare maxima de 5 lei, Locul II 1o lei si Locul I 15 lei…nu se dau bani ci cadouri surpriza care sa se incadreze in suma de mai sus…Spor la joc!
ela 
[...] lanseaza o provocare: un mic concurs de povestioare cu premii ( tinand cont ca e din finantare proprie premiile nu-s foarte mari, insa gestul conteaza ), in [...]
Pingback by Timmi » Blog Archive » Concurs de povesti de Craciun — December 5, 2007 @ 8:36 am
o poveste de craciun..aveam vreo 7-8 anisori.eram in clasa doua la scoala in preajma sarbatorilor de iarna si ceilalti copii ma tachinau spunandu-mi ca mosul nu exista. m-am certat cu ei toata ziua si cand am ajuns acasa am plans….a venit seara de ajun si eu stateam langa brad cu gandul ca daca mosul nu exista eu d unde mai primesc cadouri sub brad..am adormit langa brad asteptandu-l p mos craciun… l-am visat in sanie cum aterizeaza p bloc..am auzit chiar si clopotei de la sanie si reni lui pareau atat de adevarati…si apoi ma vedeam privindu-l p geam cum decoleaza cu sania si reni lui spre alte locuri..deodata m-am trezit si sub brad erau cadourile mele…atunci am stiut ca mosul exista si ca venise la mine…si d atunci vine in fiecare an pt ca in sufletul meu el este un personaj real!!!
Comment by danutza — December 13, 2007 @ 6:14 am
AVENTURILE LUI nastyb0y (II): VINE CRACIUNUL !VREAU SA FIU MIC SI SA MERG INCET…(in afara de concurs)
Cateodata sau adeseori, in acei ani tristi pentru unii sau majoritatea, dupa cate o toamna mohorata si ploioasa venea si o iarna vesela si cu zapada. Se pare ca pe la noi incalzirea globala a ajuns, cine stie de unde, de-abia anul trecut. In preajma sarbatorilor de iarna, oamenii ar fi vrut sa uite de grijile zilnice si
incercau sa se bucure…
——————–
Unii pocneau din bici, altii trageau buhaiul de coada sau trageau la masea. Eu
trageam cu tunul. Da, da, ati auzit bine. Voi, nu eu. Pentru ca eu, de atunci, am ramas asa…intr-o ureche. Deoarece drumurile erau acoperite de zapada si nu mai puteam opri masinile , inclusiv ale Militiei, ca sa ne admire miuta din mijlocul strazii, scoteam afeturile din magazie, bagam carbid si speriam orasul, ciorile si cainii comunitari. Eram ecologisti de mici. Nu stiu daca faceam bine. Unii dintre
noi, copiii din trupele de “artileristi” de cartier , eram atat de devotati
preocuparii (eram sa zic : razboiului) incat, la Revolutie, ne suierau gloantele
pe la urechi si noi credeam ca sunt pocnitori chinezesti. Bubuiam de dimineata pana seara. Pana se termina carbidul. Noaptea, dupa ce ca imi tiuia o ureche intr-o tonalitate destul de inalta, tata facea in asa fel incat, la sugestia vecinilor, sa imi tiuie si cealalta. In perioadele in care nu ne plimbam cu tunul in spate, pentru ca parintii rauvoitori si pacifisti ne confiscau “armamentul greu” si il dadeau la fier vechi, gratis, pentru ca nu costa 5200 lei kilogramul , ca
acum, ne plimbam cu sania. Bineinteles, nu in acelasi mod in care o faceau ceilalti copii. Aveam pareri diferite despre acest sport…
————
Pentru ca toate le faceam putin constient ,la superlativ si pe dos, in acea perioada, utilizam sania acolo unde era pericolul mai mare. Pe un vad care dadea direct in Dunare. Vitezele erau atat de mari incat, daca nu puneai frana, prin orice mijloace si la timp, puteai sa te trezesti printre cargouri care , spre nenorocul nostru, inca mai existau pe atunci . Trei stiluri de alunecare faceau epoca :pe burta goala (stilul meu), in sezut ,chiuind ca Pintea Viteazul sau pe o parte ( daca erai prea suparat pe viata ). Pentru mine ,nici distractia asta nu a
durat prea mult. Incercand sa testez si eu stilul Pintea, ingrozit fiind de
apropierea maretului fluviu, am pus atat de brusc frana cu calcaiele in zapada,
incat mi-a zburat sania in Dunare si eu la spital, pentru fractura osului care la
om tine loc de coada. Nu voi uita niciodata acel Craciun. Pana in vara am lipsit din toate activitatile competitionale , de cartier. Am luat, dupa mult timp, premiul intai si nota 10 la purtare, am invatat ce inseamna sa fii drept, pentru ca nu puteam sa stau pe scaun si cum era alcatuita omenirea, pe Pamant. Si azi e la fel. Din oameni care isi cauta norocul toata viata, fara succes, in timp ce altii
o cauta cu lumanarea si o patesc, imediat…
——————-
Dar, poate, cel mai important lucru pe care l-am invatat atunci, a fost : daca vrei sa ajungi ceva in viata nu trebuie, neaparat, sa te grabesti…
Comment by nastyb0y — December 21, 2007 @ 1:59 am