Ela’s Blog

Mi s-a spus să mai scriu şi eu ceva vesel pe blog…când am primit această cerere am realizat cu tristeţe că nu mi s-a mai întâmplat nimic vesel în ultimul timp…dar, chiar şi în condiţiile astea am să încerc…am făcut o excursie în weekend…nu ştiu dacă a fost veselă dar relaxantă în mod sigur…ne-am cărat în spate doi prieteni şi masina şi am ajuns într-o zonă de munte…şi dacă stau să mă gândesc bine s-au întâmplat şi lucruri amuzante…m-am bâlbâit toată ziua…am inventat cuvinte noi în limba română şi am pierdut sensul unora deja existente…nu am descoperit nici până acum motivul intimidării mele dar sunt convinsă că a existat unul…sau poate că e doar o scuză pentru a nu îmi accepta normalitatea…cred că amuzant ar fi şi copilul de 4 ani care de câte ori trece prin faţa balconului meu şi îmi vede motanul începe să urle să îl audă tot cartierul “Pisaaaaa, pisaaaaaa!”….apoi mai e maşina de îngheţată care îşi face apariţia în fiecare joi dimineaţă şi cântă o melodie ce te întoarce în vremurile copilăriei…uneori e şi prietenul nostru mofturos care nu întelege problemele existenţiale ale femeilor…alteori e motanul meu care nu se satură să maltrateze muştele care îndrăznesc să ne calce pragul…poate că totuşi nu mi-am pierdut veselia…poate că doar am uitat de ea…cu dedicaţie specială pentru prietenul mofturos….

Pentru ca tot vorbeam despre unde te simti acasa in postul anterior sa luam in considerare urmatoarea situatie…ai niste bani pusi deoparte, iti cumperi un apartament in Bucuresti intr-o zona mai bunicica si implicit dai o caruta de bani firmei care il contruieste…toate bune si frumoase…ti se promit servicii infinite si avantaje de incepi sa te gandesti ca l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior…te muti si incepi sa constati nereguli pe ici pe colo…promisiunile sunt uitate si negate si tu incerci sa nu dai atentie nervilor care iti fierb sangele in vine…doar ca legea firii face sa vina vara si totodata furtunile de vara…si incepi sa iti dai seama ca ai fost batjocorit pana si cu lucrurile elementare…balconul ti se inunda, iti pica apa in casa prin aerul conditionat si stai cu galetile ca pe vremuri…dar deh te poti lauda ca stai intr-un bloc care spun ei “Da clasa celorlalte blocuri construite pana acum!”…pai ce ma priveste pe mine asta daca mie imi plutesc papucii pe balcon si stau pregatita cu ligheanul sa arunc apa din casa…mi se raspunde sa imi bag papucii in casa si sa imi vad de treaba…as face asta daca as putea sa deschid usa balconului fara sa imi intre apa in casa…dar traiesc in Romania, tara tuturor posibilitatilor negative…si nu imi ocupa tot timpul asta ci mi-l pierde…ma rezum la atat momentan dar am sa revin cu o povestire amanuntita despre firma care se defineste prin bataie de joc la adresa celorlalti…plec sa imi pescuiesc papucii…

Nu am mai bântuit de mult pe aici…unii au insinuat ca nu mai am nimic de zis…departe de adevăr această afirmaţie…de spus sunt multe, poate prea multe…se mişcă totul prea repede, lumea e prea grăbită iar informaţiile au devenit lipsite de conţinut…totul a devenit lipsit de conţinut…am fost în concediu într-o lume în care nu contează timpul…de mulţi ani îmi petrec vacanţele în Firenze şi de fiecare dată îl regăsesc neschimbat şi totuşi fascinant…încărcătura istorică parcă îţi taie respiraţia şi îţi încetineşte ritmul mult prea alert al vieţii…cred că fiecare dintre noi are un loc unde timpul stă în loc…poate că ar trebui să ne petrecem cotidianul în locurile astea care ne ascund urâtul şi ne evidenţiază frumosul…până nu demult afirmam cu tărie că nu mi-aş părăsi ţara pentru a locui în altă parte…acum cred că am greşit…acasă este locul în care tu eşti TU, în care aparenţele dispar şi minunile tale se văd…am să revin acasă curând şi poate într-o bună zi conştiinţa îmi va permite să îmi trăiesc doar minunile şi să alung toate compromisurile…până atunci mă resemnez în România mea frumoasă dar încărcată de prostie si de valori transformate în cerşetorii şi gunoi…pentru voi unde ar fi “acasă”?

Am fost azi în Herăstrău să căutăm veveriţe…am găsit o mulţime ascunse în “pădurea” asta din mijlocul oraşului…le-am ademenit cu nuci şi în schimbul gustărilor ele au stat ca vedetele la poză….unul dintre cele mai amuzante momente a fost când am întins o nucă unei veveriţe şi a încercat să o fure un piţigoi….asta a fost probabil cea mai relaxantă oră din toată săptămâna…iată şi câteva poze cu năzbâtioasele veveriţe… (more…)

Mai sunt cateva zile si numele meu il va dubla pe al lui…cica ma marit si dupa cum le place altora sa spuna dispar de pe piata…in ultimele luni am stat si m-am gandit foarte mult la ceea ce s-a comentat in jurul meu…am realizat ca nunta in sine nu ii are ca personaje principale pe cei doi care se casatoresc…nunta se face pentru ceilalti, pentru binele si bunastarea lor…pentru ca ei sa se distreze si sa se simta bine…tu nu esti important, tu cel care ai hotarat sa iti petreci viata alaturi de un om…am crezut ca nunta o faci pentru ca cei dragi sa se bucure cu tine…nimic mai neadevarat…sunt prea putini care fac asta…ceilalti iti impun normalitatea si pretentiile lor…iubirea se incearca a fi manjita iar intentiile tale bune se umbresc de comentarii rautacioase…poate ca suna urat, dar asta e realitatea care nu se recunoaste niciodata penru a se pastra aparentele…noua nu ne plac aparentele, noua ne place curatul, simplitatea, normalitatea noastra…luna viitoare ne vom distra in normalitatea noastra si ne vom sarbatori pe noi si atat…pana atunci, sambata ne asumam responsabilitati in scris (asa se spune cica)…

Nu am avut ce face in weekend asa ca mi-am facut un mic tatuaj…e o indrazneala la care visam mai demult dar acum am avut ocazia sa mi-o indeplinesc…sa zicem ca mi-am fortat un pic norocul…ca sa ii facem un pic reclama lu’ nenea care m-a tatuat, este cel mai vechi prieten al meu (adica ne stim de 19 ani) si si-a deschis de curand un salon de tatuaje si piercing in Pitesti…locatia este chiar langa Expo Parc pentru cunoscatori si se numeste Art Point…veti fi intampinati cu bomboane ca sa va mai indulciti frica si daca va intrebati nu m-a durut chiar deloc (ce sa zic si eu acum)…inca nu mi-am facut poze ca sa pot sa postez va arat doar simbolul care mi l-am tatuat iar voi o sa vi-l imaginati pe omoplatul meu stang…

Astazi nu am chef de nimic…in nici o zi nu am chef de nimic de fapt dar azi e mai mult nechef ca niciodata:))…nu am chef nici sa traduc in engleza ce scriu acum…si poate nu am sa o fac…daca vor sa ma citeasca sa invete limba romana:))…pentru cei nestiutori, ca sa nu se mai intrebe de ce a schimbat Google-ul sigla sa stiti ca nu a schimbat-o doar ca in data de azi, anul 1960 a fost facuta prima demonstratie de lucru cu laserul de catre Theodore Maiman…si cam atat ca nu mai am chef sa scriu…va doresc o zi cat mai usoara cu un timp cat mai grabit sa treaca….

Maine se mai incheie o saptamana…o saptamana de trafic, de munca, de rabdare, de conformare sociala intre orele 9-18…concluzii?…nici una…parca se scurg toate la fel…si daca nu sunt la fel atunci in mod sigur e din ce in ce mai rau…sa nu ma intelegeti gresit…nu zic ca e rau sa muncesti, pentru ca stiu ca daca as sta acasa m-as enerva ca vreau la servici…dar nu imi place rutina…nu descopar nimic…nu avansez nicaieri…pur si simplu in fiecare zi incerc sa imi fac treaba bine si sa uit 8 ore pe zi cum sunt eu de fapt…cateodata ma gandesc la cei care sunt nevoiti sa lucreze in medii infecte din toate punctele de vedere…eu am noroc in privinta asta…dar atmosfera placuta nu iti aduce nici satisfactii si nici mai multe cutiute in colectie (colectionez cutiute)…as putea spune ca saptamana asta a fost o saptamana banala…nici nu stiu cand a trecut ceea ce mi se pare grav…singurul lucru deosebit care mi-a adus o stare de deprimare acuta a fost faptul ca in fiecare zi am adormit in autobuz si la dus si la intors…m-am gandit ca din cauza ca muncesc prea putin si sunt prea odihnita…somnul deja a devenit un accesoriu ce mi-l permit doar de sarbatori…sa nu intelegeti prin aceste randuri ca ma plang de conditia mea ca om al muncii…nu, pur si simplu astea sunt concluziile saptamani ce se va incheia maine la orele 18.00…va doresc un weekend odihnitor si iesit din liniile rutinei de zi cu zi…

Am fost mustrata de fani ca nu am mai scris pe blog…cu scuzele de rigoare am revenit…si da mi-e dor de summit…ce curat era Bucurestiul….ce strazi libere…ce de flori plantate…ce gazon proaspat si verde…si totul s-a dus pe apa sambetei incepand cu a doua zi dupa terminarea summitului…apoi au revenit…aceleasi strazi supraaglomerate…florile au fost rupte si vandute la primul colt de strada la suprapret…gunoaiele s-au instalat si ele in locurile obisnuite (adica peste tot)…gazonul calcat in picioare si umplut cu resturi de fast food…ce sa mai inteleg…ca nu suntem in stare decat daca vine un nenea Bush?…de ce oare ne plangem daca nu facem nimic?…eu una as vrea adresa de mail a lui nenea Bush ca sa il intreb daca vrea sa se mute la Bucuresti ca vad ca pentru straini se poate sa fim civilizati dar pentru noi nu stim decat sa ne plangem…imi inchei insemnarea cu un gust de dezamagire ca traiesc intr-o societate care isi respecta musafirii si nu pe ei insisi… 

Zice Florin Chilian si eu il aprob…conventionalism…regrete…compromisuri…libertate conditionata…dragoste cronometrata…toate se aduna si fac reteta vietii unui om ce se vrea fericit…regretam ca nu am stiut ce sa facem cu timpul ce l-am avut odata care acum s-a dezintegrat in birouri frumos utilate ce ne zambesc oboseala…libertatea exista numai in weekend si e conditionata de odihna pregatitoare pentru saptamana ce vine…dragostea se cronometreaza intre statii de autobuz si masa de seara…prietenii sunt conventionali carand aceeasi piatra a timpului pierdut…ne pierdem in destinele actorilor din filme ce ne invata sa fim fericiti…invatam sa iubim compromis…viata se strange in lingurite pline cu hartii si tastaturi uzate pana la refuz…se serveste in timpul zilei si se gandeste noaptea…corpul e prizonier al oboselii ce niciodata nu isi ia concediu…bancnote plastifiate ne zambesc si ne incurajeaza sclavia…prizonieri ai unui sistem creat de singurul animal cerebral de pe pamant…dreptatea e stramba si ne injunghie in fiecare dimineata…privim in jur si ne fericim ca nu suntem singurii prinsi in propria capcana…se face praf lumea….