Maine se mai incheie o saptamana…o saptamana de trafic, de munca, de rabdare, de conformare sociala intre orele 9-18…concluzii?…nici una…parca se scurg toate la fel…si daca nu sunt la fel atunci in mod sigur e din ce in ce mai rau…sa nu ma intelegeti gresit…nu zic ca e rau sa muncesti, pentru ca stiu ca daca as sta acasa m-as enerva ca vreau la servici…dar nu imi place rutina…nu descopar nimic…nu avansez nicaieri…pur si simplu in fiecare zi incerc sa imi fac treaba bine si sa uit 8 ore pe zi cum sunt eu de fapt…cateodata ma gandesc la cei care sunt nevoiti sa lucreze in medii infecte din toate punctele de vedere…eu am noroc in privinta asta…dar atmosfera placuta nu iti aduce nici satisfactii si nici mai multe cutiute in colectie (colectionez cutiute)…as putea spune ca saptamana asta a fost o saptamana banala…nici nu stiu cand a trecut ceea ce mi se pare grav…singurul lucru deosebit care mi-a adus o stare de deprimare acuta a fost faptul ca in fiecare zi am adormit in autobuz si la dus si la intors…m-am gandit ca din cauza ca muncesc prea putin si sunt prea odihnita…somnul deja a devenit un accesoriu ce mi-l permit doar de sarbatori…sa nu intelegeti prin aceste randuri ca ma plang de conditia mea ca om al muncii…nu, pur si simplu astea sunt concluziile saptamani ce se va incheia maine la orele 18.00…va doresc un weekend odihnitor si iesit din liniile rutinei de zi cu zi…
Am fost mustrata de fani ca nu am mai scris pe blog…cu scuzele de rigoare am revenit…si da mi-e dor de summit…ce curat era Bucurestiul….ce strazi libere…ce de flori plantate…ce gazon proaspat si verde…si totul s-a dus pe apa sambetei incepand cu a doua zi dupa terminarea summitului…apoi au revenit…aceleasi strazi supraaglomerate…florile au fost rupte si vandute la primul colt de strada la suprapret…gunoaiele s-au instalat si ele in locurile obisnuite (adica peste tot)…gazonul calcat in picioare si umplut cu resturi de fast food…ce sa mai inteleg…ca nu suntem in stare decat daca vine un nenea Bush?…de ce oare ne plangem daca nu facem nimic?…eu una as vrea adresa de mail a lui nenea Bush ca sa il intreb daca vrea sa se mute la Bucuresti ca vad ca pentru straini se poate sa fim civilizati dar pentru noi nu stim decat sa ne plangem…imi inchei insemnarea cu un gust de dezamagire ca traiesc intr-o societate care isi respecta musafirii si nu pe ei insisi…
Zice Florin Chilian si eu il aprob…conventionalism…regrete…compromisuri…libertate conditionata…dragoste cronometrata…toate se aduna si fac reteta vietii unui om ce se vrea fericit…regretam ca nu am stiut ce sa facem cu timpul ce l-am avut odata care acum s-a dezintegrat in birouri frumos utilate ce ne zambesc oboseala…libertatea exista numai in weekend si e conditionata de odihna pregatitoare pentru saptamana ce vine…dragostea se cronometreaza intre statii de autobuz si masa de seara…prietenii sunt conventionali carand aceeasi piatra a timpului pierdut…ne pierdem in destinele actorilor din filme ce ne invata sa fim fericiti…invatam sa iubim compromis…viata se strange in lingurite pline cu hartii si tastaturi uzate pana la refuz…se serveste in timpul zilei si se gandeste noaptea…corpul e prizonier al oboselii ce niciodata nu isi ia concediu…bancnote plastifiate ne zambesc si ne incurajeaza sclavia…prizonieri ai unui sistem creat de singurul animal cerebral de pe pamant…dreptatea e stramba si ne injunghie in fiecare dimineata…privim in jur si ne fericim ca nu suntem singurii prinsi in propria capcana…se face praf lumea….
Deşi este o problemă mai mult decât cunoscută şi deşi toată lumea se confruntă zilnic cu asta (inclusiv eu), astăzi nu stiu de ce dar am privit în jurul meu, la aglomeraţie, la trafic, la oameni ca un simplu spectator nu ca şi parte integrantă din acest decor zilnic…azi dimineaţă nu ştiu din ce motive am hotarât să schimb ruta şi să merg cu metroul spre servici în loc de obişnuitul traseu cu 69..deşi a trebuit să schimb de trei ori, exact cum mă asteptam am ajuns mai repede cu jumătate de ora…dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre un fenomen pe care cei din Bucureşti îl cunosc prea bine, dar sunt convinsă că nu îi dau atenţie ci doar se integrează…am coborât în lumea subterană la Politehnică, unde surpriză, trenul era arhiplin…o fată de lângă mine deşi nu se putea mişca, întorcea din când în când câte o pagină din cartea ce o ţinea usor deasupra capului…un tip mai voinic croia drum degetelor de la mână pentru a putea schimba volumul la Mp3…am zâmbit…astăzi nu făceam parte din gloată ci doar o priveam…la Eroilor trenul era gol şi ne aştepta…în stânga şi în dreapta mea a început războiul… (more…)
M-am abonat la blogul lui Raducu …din pacate o admira pe Dana Rogoz, dar sa zicem ca si oamenii mari au defecte mici…in rest stau si ma minunez cum face Photoshopul si internetul din toti fotografi care mai de care mai iscusiti si mai indemanatici…aseara ma uitam la cateva poze din Vama Veche pe un site…mi s-a facut dor de mare…dar nu de orice mare, de marea din Vama Veche…de populatia de corturi si de inexistenta “civilizatie”…si uite asa am ajuns la tunele…cu toate ca pare ca nu are nici o legatura una cu alta o sa incerc sa ma explic…marea imi infatiseaza libertatea…libertate pe care niciodata nu o vom avea pentru ca noi stam sa sapam tunele…tunele in care ne facem case (cei mai norocosi dintre noi), in care ne cumparam masini si contruim o societate…pamantul geme de tunele…tunele construite cu lacomie, din egoism si dorinta de putere falsa… (more…)
ela 