Ela’s Blog

O bătrânică îmi taie calea şi îmi zâmbeşte frumos… îmi aminteşte de o bunică ce am iubit-o… îmi alină durerea prematură ce o simţea un copil speriat… uneori mă hrăneam cu privirea ei blândă şi vorbele autoritare în care se ascundea puterea vârstei… simţeam o frică de a nu o uita spre sfârşit… iubea o floare ce mă creştea cu zâmbete inocente… era floarea ei… amintesc o duminică… mirosea a scorţişoară şi mere… privirile vigilente îmi urmăreau ascensiunea într-un copac ce îmi susţinea fiecare încercare  de a-l cuceri…alergam păsărele ce

nu îmi înţelegeau dorinţa de a zbura lângă ele…dezamăgită de lipsa aripilor am coborât realizând condiţia umană… trebuie să stăm cât mai jos, lipiţi de pământul rece, care într-un final ne adoarme… bătrâna ofta la încercările mele de a nu aparţine lumii destinate mie… priveam cum boala o spală de sănătate şi mi-o fură… îi strig  gândurile şi îi împărtăşesc o lacrimă… întreb un zeu închipuit de oameni de ce are nevoie de ea mai mult ca mine… floarea plânge şi se ofileşte încet, dar îşi întoarce mereu privirea spre mine… un ciob de sticlă îmi oglindeşte tinereţea care dispare înlocuind maturitatea pierderii… boala se transformă într-o răceală aproape inumană… îmbraţişez un vis ce se năruie sub ochii mici şi neînţeleşi… speranţele, dorinţele şi visele se opresc în loc până dispar uşor şi pleacă iar timpul le va ordona să se întoarcă… dar floarea nu a murit… a rămas să îmi vegheze lacrimile şi să îmbobocească noi floricele ale speranţei… îmi şopteşte un sărut şi îmi aminteşte de scorţişoară… mă îmbăt cu mirosuri ce nu vor mai exista poate niciodată decât în gândurile mele… timpul a spălat durerea dar uneori amintirile îmi înghit lacrimile ce au uitat să curgă… dar am rămas cu floarea…

Fragment din cartea “Mâncarică de vorbe condimentată cu gânduri ” ( Editura Nouă, ISBN 978-606-8082-25-7 )